Admitere

Burse

Cercetare

Concursuri de titularizare

Despre noi

Licenţa

Manifestări ştiinţifice

Masterat

Regulamente

Relaţii internaţionale

Scoala doctorala

Situatii financiare

Studenţi

Biblioteca

Doctor Honoris Causa

Home » Doctor Honoris Causa

La cererea FJSC, au fost acordate mai multe titluri de Doctor Honoris Causa unor personalităţi din străinătate, ca semn de apreciere din partea facultăţii faţă de contribuţia adusă de aceştia la dezvoltarea domeniului ştiinţelor comunicării.

Laudatio

adresat d-lui prof. univ. dr. Bernard Miege

cu ocazia decernării titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti

In anul 1978 era publicata lucrarea Capitalisme et industries culturelles realizata de un colectiv de cercetatori format din Armand Huet, Jacques Ion, Alain Lefebre, Bernard Miege si Rene Peron. Sintezand doi ani de cercetari studiul respectiv sublinia faptul ca creatiile culturale circula, in lumea moderna, mai ales ca marfa, iar acest fapt aduce schimbari semnificative atit in statutul culturii, cit si in cel al economiei. Reeditarea acelui volum in 1984 cuprindea, in postfata semnata de Bernard Miege, o ampla perspectiva teoretica care definea, intre altele, directiile majore spre care trebuie sa se indrepte studiul industriilor culturale. Era astfel anticipat un traseu al unei discipline stiintifice si un traseu al unui destin academic de exceptie.

Bernard Miege s-a născut în anul 1941, obţinând diploma la Institut d’Etudes Politiques (Paris, 1962) şi apoi licenţa în drept (1963); de asemenea el a absolvit programul DES în ştiinţe economice la Paris în 1964. A obţinut doctoratul în ştiinţe economice la Universitatea Paris I (1968) şi doctoratul de stat în litere şi ştiinţe umane la Universitatea Bordeaux III. Este Doctor Honoris Causa al Universităţii din Kinshasa (2001) şi Chevalier de l’Ordre National du Merite (1997). În plan academic numele lui Bernard Miege se asociază cu acela al Universităţii Stendhal-Grenoble, unde activează din 1973 si unde iniţiat şi a participat la crearea mai multor filiere de formare de bază, masterală sau doctorală în ştiinţele comunicării. Totodata el este rector fondator al Universităţii Stendhal-Grenoble 3 (1989–1994), preşedinte al Conseil National des Universites (1992 – 1995), preşedinte al Societe Francaise des Sciences de l’Information et de la Communication (între 1988 şi 1992, iar în prezent preşedinte de onoare). În anul 1994 a fost însărcinat cu pregătirea Institut de la Communication et des Medias, ocupându-se atât de structura programelor academice, cât şi de construcţia sediului de 4800 mp. De asemenea este fondator si director al unui reputat laborator de cercetare, GRESEC. Bernard Miege este co-fondator al Reseau Europeene de Formations Doctorales ce grupează 12 universităţi din 10 ţări, pe care a condus-o între 1991 şi 1993.  Totodată el este coordonatorul Catedrei UNESCO de comunicare internaţională (din 1997) şi membru al ORBICOM – reţeaua UNESCO de comunicare. Opera ştiinţifică a lui Bernard Miege este deosebit de bogată şi se concretizează prin 15 cărţi de cercetare, numeroase titluri coordonate, peste 30 de studii în volume colective şi peste 200 de articole ştiinţifice în reviste de specialitate.

 

Prin cercetarile aplicate si prin reflectia teoretica Bernard Miege se incadreaza in familia savantilor care instituie domenii de cercetare - in cazul de fata studiul, cu mijloace stiintifice, al “industriilor culturale”. Preluind, într-o variantă un pic diferită, sintagma lansata de Adorno şi Horkheimer, Bernard Miege si colegii sai voiau sa sublinieze distanta abisala dintre o perspectivă ştiinţifică şi una speculativa. Studiile efectuate de Bernard Miege, Patrice Flichy, Armand Mattelart, Jean-Guy Lacroix sau Gaeten Tremblay in spatiul francofon, de Peter Golding, Nicholas Garnham, Alain Herscovici, Vincent Mosco, Graham Murdock sau Herbert Schiller in spatiul anglo-saxon au avut ca scop analizarea fenomenelor legate de „expansiunea economiei capitaliste” în sfera producţiei de cultură; ele au renunţat la judecăţile de valoare de tip „catas­trofic” (referitoare la distrugerea culturii prin industrializarea ei) şi „radicalist” (legate de conceperea industriei culturale ca o armă de dominare manevrată de capitalişti împotriva celor săraci), specifice Şcolii de la Frankfurt, şi s‑au concentrat asupra cercetării riguroase a formelor de industrializare şi comercializare pe care le îmbracă, în diverse sectoare, producţia de informatie si de cultură.

Lui Bernard Miege i se datorează nu numai numeroase analize revelatoare, ci mai ales vocabularul conceptual şi categoriile de analiză devenite astăzi instrumente de lucru comune. Intre categoriile propuse de Bernard Miege in lucrari de referinta si devenite instrumente de lucru curente in cercetarea industriilor culturale amintim:

a)      identificarea si impunerea tipologiilor curente ale produselor industriilor culturale: industrii si bunuri informaţionale / industrii si bunuri culturale; modelul editorial / modelul presei scrise /  modelul producţiei de flux; etc),

b)      fixarea principiilor de funcţionare specifice acestor industrii:  mecanismele reproductibilitatii, functia industriilor culturale de a articula activitatile artistice, tehnuice, financiare, de distributie si comerciale, le caractere aleatoire des valeurs d’usages generees par ces produits, l’internationalisation de la production des marchandises culturelles, etc

c)      identificarea unor tendinte ale acestor industrii, pe care apoi evolutiile socio-economice le-au confirmat din plin

 

Daca opera lui Bernard Miege s-ar fi limitat numai la aceste studii, multe de pionierat, si ar fi fost suficient ca el sa ocupe un loc eminent in panteonul savantilor de referinta  care au investigat fenomenele culturale si informationale specifice modernitatii. Dar contributia lui Bernard Miege nu se opreste aici. Bernard Miege a avut viziunea caracterului integrator al comunicarii in lumea moderna si in numele acestei viziuni s-a luptat ca sa instituie (ca profesor si creator de scoala) si sa legitimeze (prin opera sa) stiintele comunicarii ca stiinta-pilot in ansamblul stiintelor sociale. In cele doua volume cu titlul La societe conquise par la communication (1989 si 1996) Bernard Miege a relevat fenomenul generalizării comunicării în viaţa socială, politică, administrativă academică sau de întreprindere. Transformările pe care le produce acest fenomen al generalizarii unui agir communicationnel modern nu se limiteaza numai la crearea unor domenii de cercetare noi, ci, mai ales, la teza conform careia disciplinele stiintifice consacrate nu pot surprinde esenta acestor procese – ceea ce inseamna ca numai o stiinta noua, mai adecvata, mai supla, mai holistica poate indeplini aceasta misiune euristica.

Prin aceasta viziune, prin eforturile constante depuse pentru transpunerea ei in fapta, prin confirmarea de catre evolutiile stiintei contemporane atit a intuitiei cit si a roadelor unei munci de o viata, Bernard Miege poate fi considerat unul din părinţii fondatori ai domeniului ştiinţelor comunicării.

In acest sens in “La pensee communicationnelle” (1995) – volum tradus în Romania, Mexic, Brazilia şi Rusia Bernard Miege scrie: : « On aurait tort de les imaginer ‘sur la défensive’, mais il faut admettre que, présentement, elles dérangent. Si partiels et non achevés  soient encore les resultats obtenus, ils fournissent des éléments  de connaissance propres a interroger, voire a mettre en question, des pratiques et des points de vue actuellement dominants. (...) Il est a prévoir  que plus elles progresseront dans la mise en oeuvre de méthodologies  scientifiques (par-delà  la diversité  des problématiques  qui les fondent), plus les sciences de l'information et de la communication seront interrogées, discutées  et même contestées. C'est sans doute la preuve qu'elles atteignent une certaine maturité... »

Gindul de mai sus rezuma aspiratiile si traseul gindirii lui Bernard Miege – studiul comunicarii nu poate fi conceput decat ca parte a unui proiect stiintific total si totalizant, avind in centrul sau multiplele forme ale comunicarii. Caci in actiunile comunicationale se intilnesc, se influenteaza si ni se dezvaluie cele mai importante forte si tendinte ale vietii sociale.

In intreaga sa opera Bernard Miege s-a consacrat studierii aprofundate si intelegerii lucide a puterii comunicarii vazuta ca un fapt social. Pentru care trebuie construita o stiinta de sine statatoare, stiinta care-si revendica astazi o seama din ideile calauzitoare din opera lui Bernard Miege.

Laudatio

adresat d-lui prof. univ. dr. Peter Gross

cu ocazia decernării titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti 

Peter Gross este unul cei mai bine cotaţi specialişti americani în domeniul de graniţă între ştiinţele comunicării, ştiinţele politice, sociologia dezvoltării, studii internaţionale, domeniu consacrat tranziţiei de la regimuri totalitare la democraţii, analizei fenomenelor dezvoltării sociale şi proceselor de comunicare interculturale şi internaţionale, evoluţiilor mass-media din ţările Europei Centrale şi de Est. Cărţile, monografiile şi articolele sale vizează fie analiza în profunzime a unor fenomene naţionale, fie cercetărea comparativă a evoluţiilor sistemice din regiune, fie construirea unui cadru teoretic general, capabil să explice procesele de transformare politico-socială generate de trecerea de la regimuri dictatoriale la regimuri democratice. Lucrările publicate îl recomandă pe Peter Gross atât ca un analist al mass media, cât şi ca un teoretician într-o zonă de graniţă între ştiinţele comunicării, ştiinţele sociale şi ştiinţele politice.

            Profesorul Peter Gross s-a născut la Timişoara în anul 1949, dar, emigrând cu familia încă de la vârsta copilăriei, a studiat şi s-a afirmat profesional în SUA. A terminat studiile universitare în jurnalism (Bachelor of Science) la Northern Illinois University în anul 1971 şi a obţinut masterul în comunicare la The University of Iowa în anul 1977. Titlul de doctor în comunicare a fost obţinut în anul 1984 la The University of Iowa, cu teza “The Romanian Press and Its Party-State Relationship”. Teza anunţa o direcţie de specializare pe care, prin opera ulterioară, profesorul Peter Gross avea să o aprofundeze, devenind în timp unul din numele de referinţă în bibliografia consacrată comunismului şi post-comunismului.

            Profesorul Peter Gross şi-a început cariera didactică la School of Journalism and Mass Communication, The University of Iowa în anul 1978. După o scurtă trecere pe la University of the Pacific (Stockton), între 1982-1983, devine, din anul 1983, associate professor şi apoi professor la Department of Journalism, California State University – Chico, unde predă cursuri din sfera jurnalismului  şi se specializează în comunicare internaţională. În anul 2004 obţine prin concurs prestigioasa poziţie de Professor and Gaylord Family Endowed Chair, la Gaylord College of Journalism and Mass Communication, University of Oklahoma, unde susţine cursuri de nivel licenţă, master şi doctoral. De asemenea este Head of Journalism Area în cadrul Gaylord College of Journalism and Mass Communication şi director al Institute for Research and Training din cadrul aceleiaşi instituţii - un centru de cercetare şi pregătire avansată destinat, între altele, formării corespondenţilor de presă din SUA şi străinătate, precum şi cercetării materialelor de presă şi specificului muncii de teren a acestora. Profesorul Peter Gross a fost guest lecturer la Oxford University (Anglia) si Georgetown University (Washington, DC) si predă cursuri la U.S. Deparment of State’s Foreign Service Institute.

            Cariera academică a profesorului Peter Gross nu a rămas ancorată numai în spaţiul american. Imediat după căderea comunismului Peter Gross s-a implicat în procesele de organizare a învăţământului journalistic din ţările post-comuniste; a organizat programe de training pentru jurnalişti (în SUA sau în ţările respective), obţinând finanţări de care au beneficiat sute de tineri reprezentanţi ai profesiei din Albania, Bulgaria, Georgia, Kosovo, Macedonia, Muntenegru, România, Rusia, Serbia. De asemenea a contribuit decisiv la formarea ca instituţie de învăţământ modernă (prin consiliere academică, pregătirea profesorilor şi prin obţinerea de sprijin material din partea unor organisme americane IMF, US Information Service, Soros Foundation) la universitatea din oraşul său natal, Timişoara, şi a sprijinit constant eforturile de profesionalizare ale învăţământului de jurnalism de la Facultatea de Jurnalism şi Stiinţele Comunicării, Universitatea din Bucureşti. În plus, în relaţiile cu FJSC a sprijinit numeroşi tineri absolvenţi în obţinerea fondurilor pentru înmatricularea în programe de master la California State University.

De-a lungul carierei sale universitare prestigioase Peter Gross a fost câştigătorul a numeroase granturi de cercetare, de organizare a unor programe de consultanţă academică sau de training professional, oferite de instituţii de renume precum Fundaţia Fulbright, Fundaţia Rockefeller, The German Marshall Fund of the United States, Journalism Foundation, International Research and Exchanges Board (IREX), U.S. Information Agency, International Media Fund, National Academy of Sciences (NAS); de asemenea a fost cercetator la The Woodrow Wilson International Center for Scholars, etc

            Profesorul Peter Gross este membru în International Communication Association, Association for Education in Journalism and Mass Communication (în care a fost preşedinte al secţiilor Teaching Standards - International Communication Division, între 2001-2003 şi Professional Freedom and Responsibility – International Communication Division, între 1999-2001), American Association for the Advancement of Slavic Studies, South East European Studies Association, European Network for Trans-Integration Research, American-Romanian Academy of Arts and Sciences; de asemenea este membru de titular în Registrul Experţilor al Ministerului Educaţiei şi Cercetării din România şi membru de onoare în Foreign Press Association, New York.

            Cele mai cunoscute lucrări ale lui Peter Gross sunt volumele de sinteză Entangled Evolutions. Media and Democratization in Eastern Europe, 2002 (tradusă sub titlul Mass Media şi democraţia în Europa de Est, 2004), Mass Media in Revolution and National Development: The Romanian Laboratory, 1996, Eastern European Journalism. Before, During and After Communism. (împreună cu Jerome Aumente, Ray Hiebert, Dean Mills), 1999

            În România a publicat următoarele volume: Gigantul cu picioare de lut. Presa post-comunistă din România (1999), Introducere în relaţiile publice (1998) şi Introducere în … (1993).

         Numeroase alte contribuţii ştiinţifice au fost publicate sub forma unor capitole monografice, în număr de 15, în cărţi de sinteză realizate de colective ştiinţifice. Peter Gross a publicat 32 de articole ştiinţifice în reviste de prestigiu precum “Media, Culture and Society”, “Journalism Studies”, “European Journal of Communication”, “Journalism Educator”, ”Journal of Democracy”, “Gazzette”, “South-East Europe Review”, etc. Totodată a publicat numeroase studii în reviste de specialitate cu o audienţă mai largă precum “Columbia Journalism Review”, “Broadcasting Magazine”, “East European Studies Newsletter” (Woodrow Wilson Institute), “Transitions”, etc. De-a lungul bogatei sale cariere ştiinţifice a susţinut peste 30 de comunicări la diferite manifestări ştiinţifife internaţionale, 25 de comunicări la conferinţe ştiinţifice organizate în SUA şi peste 30 de prelegeri şi analize pentru organizaţii precum Ambasada României din SUA, U.S. Department of State Forreign Affairs Trainig Center (Washington DC), Radio Free Europe, Central European University, Jagiellonian University, Centrul Cultural American (Bucureşti), Universitatea din Bucureşti, Universitatea din Timişoara, etc.

            Profesorul Peter Gross este frecvent soclicitat pentru activităţi de consultanţă de instituţii americane precum U.S. Department of State (analize ale peisajului mass media pentru diplomaţii americani care vor lucra în Europa de Est), InterMedia, Washington D.C. - Global Audience and Market Research Institute, Radio Free Europe/Radio Liberty, The East/Central European Network of Journalism Educators (1994-present), The Freedom Forum, (1992-1995), The International Media Fund (IMF) –o organizatie creată la iniţiativa Preşedenţiei U.S. pentru a sprijini Europa de Est, United States Information Agency/Voice of America (USIA Academic Specialist Program) şi altele. 

            În anul 1998 Peter Gross a primit premiul U.S. Department of State – Secretary’s Open Forum Distinguished Public Service Award.

                                                            * * *

“Democraţiile au nevoie de un jurnalism precis, bazat pe fapte, pentru că, fără el, procesul decizional este „el însuşi falsificat.” Informaţia este combustibilul discursului public, iar pluralitatea de opinie, exprimată în comentarii şi editoriale, dă naştere la dezbateri fierbinţi, sănătoase şi productive, legate de o societate liberă şi de indivizi liberi, care se autoguvernează. Mass media modernă a democraţiilor trebuie, întâi de toate, să ofere informaţii. Fără o mass media de informare liberă, imparţială, o democraţie poate fi cu greu informată şi cu greu îşi poate implementa cultura politică corespunzătoare.”

Acest pasaj din cartea Mass media şi democraţia în Europa de Est oferă cadrul teoretic general în care se plasează analizele şi interpretările din opera lui Peter Gross. În descendenţa marilor teoreticieni ai Iluminismului, Peter Gross aceentuează rolul presei, în calitatea sa de cel mai important furnizor de informaţii, în mecanismele complexe ale deciziei politice de tip democratic. Căderea comunismului şi, în paralel cu acest fenomen, prăbuşirea mai multor regimuri autoritariste din diferite părţi ale globului, au readus în prim plan dezbaterilor teoretice procesul de construcţie a democraţiilor. Opera ştiinţifică a profesorului Peter Gross se individualizează, în acest peisaj, prin dimensiunea aplicată şi comparativă. Spre deosebire de mulţi colegi de investigare Peter Gross are avantajul atât al perspectivei teoretice globale, cât şi pe acela al cunoaşterii realităţilor locale. Perspectiva globală se manifestă pe două planuri: întâi pe acela al cadrelor teoretice, în care Peter Gross se plasează la nivelul paradigmelor înglobante ale teoriei politice şi ştiinţelor comunicării şi apoi pe acela al comparaţiilor între mai multe obiecte de cercetare – investigaţiile sale vizează numeroase ţări post-comuniste. Perspectiva locală se manifestă prin numeroasele cercetări de teren: Peter Gross este un savant poliglot care de ani de zile efectuează stagii de documentare şi investigare în ţările Europei de Est alese ca temă de analiză.

Cheia de boltă a construcţiei teoretice a Lui Peter Gross este ideea că factorul care explică transformările din regiune nu trebuie căutat la nivelul economic sau politic (instituţional), ci la nivelul cultural, mai exact la nivelul culturii politice. Autorul susţine că logica schimbărilor post-comuniste a fost determinată de cadrele culturale care au oferit modelele de dezvoltare şi că aceste cadre nu trebuie reduse exclusiv la “relicvele” comuniste: mai importante sunt rădăcinile ideologice specifice construcţiei statului naţional în secolul XIX.

În acest context problema rolului mass media în procesul tranziţiei apare într-o lumină nouă. În bibliografia de specialitate se afirmă, adeseori peremptoriu, că mass media este un factor important, dacă nu decisiv, în democratizarea societăţilor post-comuniste. În acest punct cartea lui Peter Gross ne semnalează o altă răscruce fundamentală: în antiteză cu mulţi confraţi autorul susţine că presa nu a jucat decât un rol limitat în acest proces şi că ea nu a fost cauza, ci mai mult efectul unor transformări.. Natura presei şi a jurnalismului sunt influenţate şi modelate de cultura politică (în comun împărtăşită de elitele politice, de elitele mass media şi de public), fără ca modelele occidentale ale presei democratice să poată fi influente şi decisive în configurarea peisajului tranziţiei.

În egală măsură cercetător de teren şi creator de paradigme teoretice, Peter Gross se află în cea mai favorabilă poziţie pentru a propune o sinteză a transformărilor post-comuniste, a locului ocupat de mass media în acest proces şi o teorie integratoare a “tranziţiei”. Opera sa, atât în planul cercetării cât şi în acela al construcţiilor academice este străbătută de încredera în valorile umaniste, de o viziune optimistă privind capacitatea culturilor, a sistemului mass media, de a atinge idealurile democratice şi de a contribui la construirea societăţii civile şi la ameliorarea vieţii politice.

Laudatio

adresat d-lui prof. univ. dr. James Grunig,

cu ocazia decernării titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti

Universitatea din Bucuresti are onoarea de a decerna, la propunerea facultății de Jurnalism și Stiințele Comunicării, titlul de Doctor Honoris Causa unui reprezentant de seamă al ştiinţelor comunicării şi învăţământului de relații publice, profesorul american James Grunig, de la University of Maryland. Propunerera de față vine să consacre o viaţă dedicată elaborării cadrelor teoretice ale relațiilor publice și dezvoltării învățământului universitar de profil.

Profesorul James E. Grunig s-a născut în anul 1942, a obținut titlul de doctor în stiințe sociale la University of Wisconsin, în anul 1968, și a lucrat pentru inceput la Land Tenure Center (1968-1969), pentru a ajunge apoi la University of Maryland, unde, din 1969 până în 2005 a activat la School of Journalism, College of Journalism și Department of Communication ale aceleiasi universități. În prezent, după o prestigioasă carieră didactică, este Professor Emeritus la Department of Communication, University of Maryland. Profesorul James Grunig este Doctorado Honoris Causa al Universidad San Martin de Porres, Lima, Peru.

Contribuțiile profesorului James Grunig au fost recompensate de numeroase premii: din cele peste 50 de premii și titluri amintim faptul că James Grunig a fost primul câștigător al Pathfinder Award pentru excelența în cercetarile consacrate relațiilor publice, premiu oferit de The Institute for Public Relations Research and Education in 1984. In 1989, el a primit titlul  Outstanding Educator oferit de Public Relations Society of America, cea mai mare asociație profesională din lume. In 1992, the Public Relations Society of America i-a acordat titlul Jackson, Jackson & Wagner pentru cercetări extraordinare în domeniul stiințelor sociale. De asemenea, în anul 2000 a câștigat cel mai prestigious premiu acordat de Association for Education in Journalism and Mass Communication (AEJMC) din SUA și anume Paul J. Deutschmann Award pentru excelența în cercetarea științifică. In 2002, a primit titlul James W. Schwartz Award for Distinguished Service to Journalism and Communication acordat de Greenlee School of Journalism and Communication, Iowa State University, iar în anul 2005, a fost încununat dce cel mai înalt premiu oferit de The Institute for Public Relations - Medalia Alexander Hamilton pentru întreaga activitate și meritele avute în cercetarea relațiilor publice.

Profesorul James Grunig este autor si coautor împreună cu soția sa, Larisa Grunig sau cu colegii din echipele de cercetare pe care le-a coordonat, al unor lucrări de referință, precum Managing Public Relations (1984 - tradusă în Spania în anul 2000) Public Relations Techniques (1994 - tradusă în Slovenia în anul 1995), Manager's Guide to Excellence in Public Relations and Communication Management (1995), si Excellent Public Relations and Effective Organizations: A Study of Communication Management in Three Countries (2002). El a coordonat numeroase lucrări, între care volumul Excellence in Public Relations and Communication Management (1992), considerat în mod unanim drept lucrarea care a pus temelia teoretică a relațiilor publice, într-o construcție de sinteză ne-egalată încă. Profesorul Grunig a publicat 46 de capitol în volume collective și peste 200 de articole, monografii și rapoarte de cercetare. De asemenea, a susținute sute de prelegeri și comunicări la cele mai prestigioase conferințe internaționale de profil.

Profesorul James Grunig a coordonat numeroase programe de cercetare finanțate de diferite instituții publice și private, între care trebuie mentionat grantul în valoare de $400,000 oferit de International Association of Business Communication pentru studierea ”excelenței” în relațiile publice. De asemenea, expertiza domniei sale a fost valorificată în calitate de consultant al unor prestigioase firme: amintim aici Edelman Public Relations Worldwide, Strategy One Division, 2003-2006 (dezvoltarea unor instrumente de măsurare a calității relațiilor publice pentru organizații), U.S. Department of Energy,  2000-2001 (dezvoltarea unui sistem de evaluare a relațiilor publice la DOE National Laboratories), National Energy Technology Laboratory, Morgantown, 2001-present (evaluarea calității comunicării interne), Maryland State Department of Education, proiectul "People on the Grow", 1983-1985, (pentru auditul eficienței comunicării intermne și externe si dezvoltarea de programe de trening,  Allegany County Board of Education, 1987 (acelașii tip de proiect).

            Profesorul James Grunig este membru sau a avut funcții de conducere în cele mai prestigioase asociații profesionale: Commission on Public Relations Measurement and Evaluation, Institute for Public Relations, Arthur Page Society (o societate a ”senior public relations executives selected by invitation only”), International Communication Association, Association for Education in Journalism and Mass Communication, National Communication Association, Public Relations Society of America, International Association of Business Communicators, International Public Relations Association, Honorary member, Slovenian Public Relations Society, Honorary member, Public Relations Institute of Australia. De asemenea, domnia sa a activat în calitate de editor la reviste stiințifice de referință: Public Relations Research & Education (unde a fost editor între 1984-85), Public Relations Research Annual, (co-editor între 1989-91), Journal of Public Relations Research, (co-editor între 1991-94), Public Relations Review, (Associate Editor, 1975-81); este mem în colectivele științifice ale Journal of Public Relations Research, Journalism Quarterly, Health Communication, World Communication, Public Relations Review, Corporate Communications: An International Journal, Corporate Reputation Review, and Human Communication Research. Totodată este Public Relations Advisor, pentru Communication Series, Lawrence Erlbaum Associates, Publishers, 1987- present.

Opera ştiinţifică a profesorului James Grunig se individualizează, în peisajul stiințelor comunicării prin efortul de a realiza o sinteză teoretică, în măsură să desprindă relațiile publice din ipostaza de simplă tehnică de lucru și să le transforme în disciplină științifică de sine stătătoare. James Grunig a insistat constant asupra faptului că, dacă diferitele definiţii date relaţiilor publice folosesc cuvinte care se subsumează conceptelor de “management” şi “comunicare”, aceasta înseamnă că relațiile publice sunt în mod fundamental “activităţi comunicaţionale”. Referindu-se la efectele activităţilor de relaţii publice, el arată că şi “încrederea”, “persuadarea” şi “buna comunicare” dintre actorii sociali sunt tot “activităţi comunicaţionale”. Dimensiunea managerială apare datorită faptului că specialiştii în relaţii publice au un rol de graniţă, fiind o punte între organizaţie şi grupurile externe, asigurând fluxul informaţiilor de la conducerea organizaţiei către public şi de la acesta către manageri; în consecinţă, specialiştii în relaţii publice contribuie la conducerea eficientă a organizaţiei.   Pentru James Grunig, relațiile publice sunt, în plan conceptual, o sinteză între științele sociale (sociologie, psihologie și, mai ales, management) și științele limbajului. Modelul său, al relațiilor publice ca sistem de ”comunicare bilaterală simetrică” a devenit un fel de teoremă fundamentală a domeniului, analogic vorbind asemănătoare ca importanță cu teorema lui Pitagora pentru geometrie sau cea a lui Newton pentru fizică. În esență el susține că actul de comunicare se desfăşoară în două direcţii (public – organizaţie; organizaţie – public), ceea ce înseamnă că trebuie să se țină seama de reacţiile publicului, nu pentru a se identifica modul în care aceste reacţii pot fi schimbate, ci pentru a se schimba comportamentul organizaţiei; acest model se bazează pe înţelegerea reciprocă şi conduce la rezolvarea eventualelor conflicte prin comunicare.

Intr-un discurs ținut cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la înființarea a Institute for Public Relations, James Grunig formula următoarea profesiune de credință: "Consider că domeniul relatiilor publice se găsește într-o acută nevoie de conceptualizare, de gândire teoretică. Este nevoie de cercetare pentru a înțelege ce sunt relațiile publice, ce aduce acest domeniu organizațiilor si societății, care sunt valorile centrale ale domeniului." Viața și cariera academică ale profesorului James Grunig au fost închinate acestui efort de pionierat – construirea bazelor teoretice ale relațiilor publice, crearea unei noi discipline științifice și validarea, în mediul academic, a unor constructe teoretice integratoare.

Laudatio

adresat d-lui prof. univ. dr. Elihu Katz

cu ocazia decernării titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti

In anul 1956 era publicata lucrarea Personal Influence: The Part Played by People in the Flow of Mass Communications, care asocia numele unui reputat cercetător în sociologia mass media a acelui moment (Paul Lazarfeld) și numele unui tânăr cercetător, care avea să devină, în timp, un nume de referință în științele comunicării – Elihu Katz. Pentru a sublinia importanța acestei lucrări este suficient să amintim că ea a fost tradusă înjaponeză (1960), germană (1962), italiană (1968) și franceză (2008). Astfel, la numai 10 ani de la apariția primei lucări inițiate de paul Lazarfeld și echipa lui (People Choice), care investiga mass media din punct de vedere empiric (spre deosebirile de reflecțiile filosofice și/sau politice datorate lui Lipman, Dewey, Tchakotine sau reprezentanților Școlii de la Frankfurt) și care transforma astfel domeniul comunicării de masă în obiectul de cercetare științifică, numele lui Elihu Katz era asociat studiilor întemeietoare din domeniul științelor communicării (mass communication studies). Acest fapt anticipa în egală măsură traseul unei discipline stiintifice si traseul unui destin academic de exceptie. O scurtă privire asupra operei lui Elihu Katz ne arată că aceasta jalonează și marcheză evoluția acestei științe: de la cercetările consacrate modelului two step flow of communication, la investigațiile referitoare la rolul mass media în difuzarea informațiilor și modelelor culturale, la crearea teoriei uses and gratifications, iar apoi la abordarea rolului televiziunii în schimbarera socială, a analizei receptării și importanței modelelor culturale în re-interpretarea mesajelor mass media până la lansarea unui nou model teoretic – cel al media events.

Această prezență științifică determinantă pentru profilul actual al mass communication studies este subliniată în monumentala International Encyclopedia Communication (2008), unde se afirmă: ”Over the past five decades, Elihu Katz (born in New York in 1926) has made a major contribution to the analysis of mass communication. Best known for the concept of the “two-step flow of mass communication” and for the theory of “uses and gratifications” obtained by media audiences, Katz's work examines the relation between the individual and the group in the process of mass media influence, contributing to the understanding of the active television viewer, the diffusion of innovations, media effects and media imperialism. His equally influential investigation into the cultural conditions of audience reception of the American soap opera Dallas,The export of meaning (1990), with Tamar Liebes, took him in a more cultural, interpretive direction. More recently, he published a groundbreaking analysis of media events, Media events(1992), with Daniel Dayan. Yet Katz has consistently advanced an agenda of convergence across often warring divisions in the research field – seeking to integrate methods, political positions, academic disciplines, and research traditions. Drawing on social psychology, sociology, and political science, his commitment to convergence is also evident in his various academic and practice-oriented collaborations, as expressed in a series of articles designed to build bridges across intellectual divides”. De remarcat faptul că numele profesorului Elihu Katz este unul din itemii prezenți și determinanți în toate dicționarele și enciclopediile de specialitate.

Elihu Katz s-a născut în anul 1926, obţinând diploma de licență (BA) la Columbia College, Columbia University (1948) și apoi pe aceea de master (M.A.) la Department of Sociology, Columbia University (1950). A obţinut doctoratul în sociologie la Department of Sociology, Columbia University în 1956. Profesorul Elihu Katz este Doctor Honoris Causa al Doctor Honoris Causa, Universității din Ghent, 1989, al Universității din Montreal, 1990, al Universității Paris-2 (2000), al Universității din Haifa (2000) și al Universităţii Sapienza din Roma (2007), precum și recipendiar al unor distincții științifice prestigioase: In medias res, international prize for communications research, Germany, 1977, McLuhan-Teleglobe Canada Award, 1987, The Friedrich Albert Lange Prize of the German Society for the Study of Leisure, 1988, The Israel Prize, 1989, The Helen Dinerman Award, World Association for Public Opinion Research, 1992, The Murray Edelman Distinguished Career Award, Political Communications Section, American Political Science Association, 1993, The Marshall Sklare Award,  Association for the Social Scientific Study of Judaism, 2005 și William F. Ogburn Career Achievement Award of the section on Communication and Information Technology of the American Sociological Association, 2009.

În plan academic numele lui Elihu Katz se asociază cu acela al unor universități prestigioase: Columbia University (1951-1955), The University of Chicago (1955-1969), University of Southeran California (1978-1992). De asemenea el este  din 1993, Distinguished Trustee Professor, Annenberg School for Communication și Emeritus Professor of Sociology and Communications, Hebrew University of Jerusalem. De asemenea profesorul Elihu Katz a fost visiting profesor la numeroase instituții între care amintim:  Simon Research Fellow, University of Manchester, Visiting Professor, Department of Sociology, University of Padua, Hoso Bunka Distinguished Visiting Professor, Department of Communication, Keio University, Tokyo.

Recunoașterea meritelor profesionale ale profesorului Elihu Katz se întrevede și din numeroasele afilieri la organisme internaționale de prestigiu: American Sociological Association, International Sociological Association, International Communication Association sau Israel Sociological Society (unde a fost președinte între 1977-81). În plus, domnia-sa a fost întemeietor al televiziunii publice din Israel fiind primul director al acesteia(1968-1969), iar apoi avut funcțiile de consultant al Office of Social Research, Columbia Broadcasting System, 1969, al Audience Research, British Broadcasting Corporation, 1970-71, 1975-77 și al Israel Council on Culture and the Arts, 1970-73; Israel Film Council, 1972-76.

 Opera ştiinţifică a lui Elihu Katz este deosebit de bogată şi se concretizează prin 14 de cărţi de autor sau în colaborare, 9 titluri coordonate, peste 70 de studii în volume colective şi aproape 200 de articole ştiinţifice în reviste de specialitate; trebuie menționat faptul că profesorul Elihu Katz a fost invitat să scrie capitole semnificative în mari dicționare științifice ale acestui domeniu: “Interpersonal Influence,” in International Encyclopedia of the Social Sciences, “The Mass Media of Communication,” in Encyclopedia of Education, “Media Effects,” International Encyclopedia of the Social and Behavioral Sciences, “Opinion Leaders.”  în Encyclopedia of Consumer Culture, “Cultural Diffusion.” în  Encyclopedia of Culture.

Prin cercetarile aplicate si prin reflecția teoretica Elihu Katz se încadreaza în familia savanților care instituie conturele unei științe. Lui Elihu Katz i se datorează nu numai numeroase analize revelatoare, ci mai ales vocabularul conceptual, categoriile de analiză și modelele teoretice devenite astăzi instrumente de lucru comune. Dintre numeroasele contribuții ale lui Elihu Katz vom evidenția numai două aspecte: teoriile uses and gratifications și media events.

Bazele perspectivei teoretice care susțin modelul uses and gratifications au fost sugerate încă din 1940 de Paul Lazarfeld şi H. Hertzog, care îşi propuneau să studieze satisfacţiile pe care le produceau ascultătorilor de radio diversele tipuri de jocuri sau de teatru radiofonic.  Dar studiul clasic semnat de J. Blumler şi E. Katz în 1974 a sintetizat cercetările consacrate mecanismelor psihologice şi sociale care conduc la selectarea şi utilizarea produselor mass‑media, conform nevoilor şi aspi­raţiilor publicului şi a pus bazele teoretice ale acestui model. Sub influența acestui model numeroase cercetări s-au concentrat asupra condiţiilor psiho­‑sociologice ale utilizărilor media, arătând că consumul mediatic este un act de utilizare, în funcţie de aşteptări, nevoi şi avantaje presupuse; eficacitatea mesajelor mass‑media depinde de aşteptările publicului; acesta selectează diferite conţinuturi şi le utilizează în chip activ, în funcţie de trebuinţele sale concrete (dimineaţa, un program de radio care distribuie informaţii utile va fi preferat unuia care conţine numai muzică; după masă, în intervalul de odihnă, opţiunea poate fi inversă). În consecinţă, fiecare canal din audiovizual, fiecare publicaţie, fiecare emisiune ori articol este „evaluat” pe baza capacităţii sale de a acoperi anumite nevoi sau de a oferi anumite satisfacţii; instituţiile sistemului mass‑media se văd astfel puse într‑o situaţie de concurenţă şi de luptă permanentă, pentru a atrage atenţia audienţei, pentru a o convinge de valoarea mesajelor lor şi pentru a o menţine legată de emisiunea, textul, programul sau publicaţia care distribuie acele conţinuturi. Modelul „uses and gratifications” s‑a dovedit a fi unul din cele mai fructuoase instrumente de analiză a receptării mesajelor mass‑media, mobilizând interesele savanților asupra identificării variabilelor măsurabile, adică a opiniilor publicului prin care acesta justifică o anumită alegere, o anumită preferinţă.

Cercetarea relaţiei dintre presă şi marile ceremonii publice a reuşit să impună un câmp teoretic bine definit şi o constelaţie de concepte (deja) autonome. Întregul sistem pivotează în jurul conceptului de “media events”, propus de Elihu Katz şi Daniel Dayan (de menționat că volumul ”Media Events” a fost tradus în italiană (1993), spaniolă (1995), portugheză (1999), japoneză (1996), franceză (1996), chineză (2005) si poloneză- 2009), concept dezvoltat prin numeroase alte elaborări teoretice (tipologie, funcţii la nivel social şi individual, efecte, conturarea caracteristicilor de gen, inventar al tehnicilor de construire, etc) şi de o seamă de analize de caz incitante, care au dovedit potenţialul euristic al întregului aparat conceptual. Astfel, prin aceste contribuţii succesive, s-a creat nu numai un corpus bogat de studii, ci (mai important) o şcoală de gândire, deci un vocabular conceptual, un câmp teoretic şi o anumită viziune, un anume mod de a decupa şi interpreta fenomenele mass media. Pentru Dayan şi Katz media events sunt un demers simbolic prin care colectivitatea încearcă să stabilească înţelesul unor procese sau evenimentelor sociale. Demonstraţia conduce către ideea că unele întâmplări devin evenimente majore, printr-o dublă ambalare - în forme ceremoniale datorită intenţei politice a planificatorilor lor şi în formă de “media event” datorită intenţiilor expresive ale jurnaliştilor. În felul acesta, statutul de media event apare ca rezultatul întâlnirii a două proiecte concepute şi puse în practică de două mari categorii de actori: clasa politică şi breasla jurnalistică. Între aceste forme, un rol major revine ”evenimentelor transformative”, acelor ceremonii nou create (pe baza unor modele rituale pre-existente); aceste ceremoniimediatice sunt chemate pentru a rezolva o situaţie de criză; fiecare criză este un eveniment specific, are trăsături specifice şi trebuie soluţionată printr-un anume gest ritual sau de discurs, care propune o nouă viziune despre o realitate greu de aceptat de către societate, tocmai datorită rupturii faţă de valorile deja existente. În esenţă, modelul propus de D.Dayan şi E. Katz, incitant în dezvoltările sale aplicative şi deosebit fecund prin influenţa pe care a exercitat-o asupra construcţiilor teoretice din ştiinţele comunicării, a generat un val de studii și numeroase reflecții critice. Încă o dată, așa cum s-a întâmplat și cu celelalte constructe teoretice lansate de Elihu Katz, peisajul științelor comunicării (mass communication studies) a fost modificat, au apărut noi obiecte ale cercetării, noi metode și noi curente de gândire.

Daca opera lui Elihu Katz s-ar fi limitat numai la aceste studii, multe de pionierat,  ar fi fost suficient ca el sa ocupe un loc eminent în panteonul savanților de referință  ai științelor comunicării

Prin aceasta viziune, prin eforturile constante depuse pentru transpunerea ei in fapta, prin confirmarea de catre evolutiile stiintei contemporane atit a intuitiei cit si a roadelor unei munci de o viata, Bernard Miege poate fi considerat unul din părinţii fondatori ai domeniului ştiinţelor comunicării. Dar opera fondatoare a lui Elihu Katz nu se opește aici – el a fost și rămâne un creator de oameni, un făurar de cercetători. Pe lângă modelele teoretice, Elihu Katz a creat modele umane, nume de referință astăzi printre specialiștii din științele comunicării: James Curran, Daniel Dayan, Brenda Dannet, J.P. Durham, Michael Gurevitch, Tamar Liebes, Barbie Zeliezer, etc

Traseul operei lui Elihu Katz arată că studiul comunicarii de masă nu poate fi conceput decat ca parte a unui proiect științific total si totalizant, având in centrul său multiplele forme ale interacțiunii dintre creatorii de mesaje și societate – instituții, grupuri, indivizi. În întreaga sa carieră Elihu Katz s-a consacrat studierii aprofundate și înțelegerii lucide a puterii și slăbiciunii mass mediaîn relațiile ei cu faptele sociale. Pentru care trebuia construită o știință de sine stătătoare, știință care își revendică astazi o seamă din teoriile și principiile călăuzitoare din opera lui Elihu Katz.

Noutăţi de la FJSC News