oana.baluta@gmail.com
2005: Diplomă de masterat, Masterat
Gen şi Politici publice, Facultatea de Ştiinţe Politice- Şcoala Naţională de
Studii Politice şi Administrative.
2003: Diplomă de licenţă în limba şi literatura română, limba şi
literatura engleză, Facultatea de Litere- Universitatea din Bucureşti.
EXPERIENŢA PROFESIONALĂ
octombrie 2011-prezent : lector universitar la Facultatea de
Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC), Universitatea din Bucureşti.
Iulie-septembrie 2011: asistent universitar la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele
Comunicării (FJSC), Universitatea din Bucureşti.
2008-2011: preparator universitar la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele
Comunicării (FJSC), Universitatea din Bucureşti.
STAGII DE PERFECŢIONARE
2011: Şcoala de Vară Gender, State and Welfare in a
Global Economy, Central European University, Budapesta, Ungaria
2010: Şcoala de Vară Feminist Intersectionality and
Political Discourse, Central European University, Budapesta, Ungaria
ACTIVITATE DIDACTICĂ
Cursuri predate şi iniţiate: Ideologii politice contemporane; Egalitate de
şanse şi discriminare; Jurnalism şi protecţia categoriilor defavorizate; Gen şi
politică; Gen, minorităţi şi reprezentare politică.
Seminarii: Introducere în sistemul mass-media, Politologie.
2010-prezent: predă cursul Gen, minorităţi şi
reprezentare politică în cadrul Masteratului de Politici, Gen şi Minorităţi
de la Facultatea de Ştiinţe Politice- Şcoala Naţională de Studii Politice şi
Administrative.
2008- prezent: predă cursurile Ideologii politice
contemporane; Egalitate de şanse şi discriminare; Jurnalism şi protecţia categoriilor
defavorizate; Gen şi politică la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele
Comunicării- Universitatea din Bucureşti.
2004-2009: doctorandă în ştiinţe politice, coordonatoarea seminarului Gen şi politică, Facultatea de Ştiinţe Politice- Şcoala
Naţională de Studii Politice şi Administrative
CĂRŢI
2011: Impactul crizei
economice asupra femeilor (coordonatoare), Editura Maiko, Bucureşti (în curs de apariţie).
2011: Women's
Social Exclusion and Feminisms: Living in Paralell Worlds (co-autoare) in Gendering Transition. Studies of Changing Gender Perspectives from Easter Europe, Daskalova, Krassimira;
Hornstein-Tomic, Caroline; Kaser, Karl and Radunovic, Filip
(eds.), Publishing House LIT Verlag Vienna, Münster, Berlin, London. (în curs
de apariţie)
2011: Die Demokratisierung der Geschlechterbeziehungen (Democratizarea
relaţiilor de gen în Romania), în Dondorici, Iulia (ed), Rumänien heute, Editura Passagen Verlag,
Vienna, ISBN
9783851659450
2009: Avocatul Poporului, Agenţia
Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi; Consiliul Naţional pentru Combaterea
Discriminării, 2009,
(co-autoare) în Instituţii interne şi internaţionale. Ghid pentru jurnalişti,
Surgiu, Romina; Radu, Raluca (eds), Editura Universităţii din Bucureşti, ISBN
978-973-737-727-2
2007: Gen şi interese
politice, co-autoare, Editura Polirom, Iaşi, ISBN:978-973-46-0937-6
2007: Şanse egale prin concilierea vieţii de familie cu cariera
(coordonatoare), Editura Maiko, Bucureşti, ISBN: 978-973-7620-16-3
2007: Parteneri egali. Competitori
egali (coordonatoare), Editura Maiko,
Bucureşti, ISBN:
978-973-7620-11-8
2007: Uşi deschise pentru femei în politica românească (coordonatoare), Editura
RG Publishing, Bucureşti, ISBN 978-973-877-68-9-9
2007: Justiţie
şi Afaceri interne, co-autoare, Editura Tritonic, Bucureşti, ISBN 978-973-733- 137-3
2007: Gen şi viaţă cotidiană (co-autoare), Editura
Arefeana, Bucureşti, 2007, ISBN 978-973-8276-61-1
2006: Gen şi putere.
Partea leului în politica românească (editoare), Editura
Polirom, Iaşi, ISBN:973-46-0272-1
ARTICOLE publicate în reviste peer- review
internaţionale
2008: Priceless Women, 2008, în Aspasia. International Yearbook of Central,
Eastern, and Southeastern European Women's and Gender History, no 2.
Numeroase articole publicate în reviste culturale româneşti: aLtitudini,
Observator cultural, Dilema, România
literară, Cultura, AnALize, 22.
PARTICIPĂRI LA CONFERINŢE ŞI LISTĂ CU
LUCRĂRI SUSŢINUTE
2011: Lucrarea Armonizarea vieţii de
familie cu cariera în (timp de) criză prezentată în luna septembrie 2011 în
cadrul Conferinţei „Sociologia și Asistența Socială în fața provocărilor crizei" organizată de Institutul de Cercetare a
Calităţii Vieţii - Academia Română, Bucureşti.
2010: Lucrarea Challenges
and Opportunities of Intersectionality. Romanian Case prezentată în luna iulie 2010 în cadrul Şcolii
de Vară "Feminist Intersectionality and Political Discourse Course"
organizată de Central
European University,
Budapesta, Ungaria.
2010: Lucrarea Despre cetăţenie,
prezentată pe 8 mai 2010 la Atelierul Mass
media şi cetăţenia democratică şi responsabilă din cadrul Conferinţei "MEDIAMORFOZE
Presă -
relaţii publice - publicitate, după 20 de ani" organizată de
Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării- Universitatea din Bucureşti.
2009: Lucrarea Feminist Discourses
and Social Exclusion prezentată pe 25 iunie 2009 în cadrul Conferinţei
internaţionale The Future of Social
Change în Panelul "Education and discourse" coordonat de Krassimira
Daskalova, Athenee Palace Hilton Bucureşti, organizat de ERSTE Foundation.
2009: Lucrarea Modernity and Postmodernity in Contemporary Romanian
Feminism prezentată pe 27 noiembrie 2009 în cadrul Conferinţei
internaţionale "Feminism and Culture. Relevance and Perspectives in Art History
and Cultural Analysis" organizată de Institutul de Istoria
Artei „"G. Oprescu", Sesiunea 1.
2006: Lucrarea Mirror-like-Representation
prezentată în anul 2006 în cadrul Conferinţei Internaţionale "Women and
politics. Ten Years After", organizată de Zenska
Infoteka şi Inter-University Centre, Dubrovnik.
2005: Lucrarea Who's Afraid of
Feminism? From Mass-media Public Backlash to Personal Experience, prezentată în mai 2005 la Conferinta internaţională "Who's Afraid of Feminism?", organizată de Universitatea
de Vest, Timişoara.
EXPERIENŢĂ MANAGERIALĂ
Din 2005: este Preşedinta
Centrului de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen : FILIA, www.centrulfilia.ro
AFILIERE ORGANIZAŢII NAŢIONALE
Centrul de
Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA, www.centrulfilia.ro
ACTIVITATE DE CERCETARE
Membră şi
coordonatoare a numeroase proiecte de cercetare naţionale şi internaţionale
2011: Coordonatoarea proiectului Women
Say NO to Disrespectful Advertising, proiect finanţat de Ambasada Regatului
Ţărilor de Jos, proiect implementat de Centrul de Dezvoltare Curriculară şi
Studii de Gen : FILIA
2011: Coordonatoarea proiectului
The
Gender Impact Assessment of the economic and financial crisis. Case study: Romania, proiect sprijinit de United Nations Development Programme (UNDP),
implementat de Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen : FILIA.
2009: Coordonarea echipei de cercetare „Discursuri feministe" în
proiectul Feminist discourses and social
exclusion in Romania
finantat de ERSTE Foundation,
Austria,
coordonat de prof.univ.dr. Mihaela Miroiu, implementat de Şcoala Naţională de
Studii Politice şi Administrative.
2009- prezent:
Asistentă de cercetare în
proiectul Mass
-media şi cetăţenia democratică şi responsabilă,
finanţator Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice în Învăţământul
Superior, cod 914, proiect coordonat de prof.univ.dr. Mihai Coman, implementat
de Universitatea din Bucureşti.
2005-2008: Asistentă de cercetare în cadrul proiectului Gen, interese politice şi inserţie europeană, coordonat de prof.univ.dr.
Mihaela Miroiu, derulat în perioada 2005-2008, finanţat de Consiliul Naţional
al Cercetării Ştiinţifice în Învăţământul Superior, cod 964, proiect
implementat de Şcoala Naţională de
Studii Politice şi Administrative.
2007: Coordonatoarea proiectului Parteneri egali. Competitori egali. Integrarea dimensiunii de gen în procesul de
elaborare a politicilor publice,
finanţat de Agenţia Elveţiană de Dezvoltare şi Cooperare, implementat de
Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen : FILIA.
2007: Coordonatoarea proiectului Uşi deschise pentru femei în politica românească, proiect finanţat
de Ambasada Ţărilor de Jos prin Programul MATRA KAP, implementat de Fundaţia
Ithaka în parteneriat cu Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen:
FILIA.
2007:
Coordonatoarea Şcolii de Vară Egalitatea de şanse în România, proiect implementat de Autoritatea
Naţională pentru Tineret în parteneriat cu Centrul de Dezvoltare Curriculară şi
Studii de Gen : FILIA.
2007: Coordonatoarea proiectului Şanse
egale prin concilierea vieţii de familie cu cariera finanţat de Camera
Deputaţilor prin Programul "Parteneriat cu societatea civilă", implementat de
Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA.
2005: Coordonatoarea Şcolii de Vară Egalitatea de şanse între
Femei şi Bărbaţi în România, proiect implementat de Autoritatea Naţională
pentru Tineret în parteneriat cu Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de
Gen: FILIA şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
| Data nasterii | 07-01-1980 |
| Anul absolvirii | 2003 |
| Anul doctoratului | 2009 |
| Anul angajarii la FJSC | 2008 |