Înalte distincţii acordate Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării

19 ianuarie 2010

Prima facultate de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, din Universitatea din Bucureşti, a sărbătorit 20 de ani de la înfiinţarea sa oficială.

Astăzi se împlinesc exact 20 de ani de la semnarea Ordinului de înfiinţare a Facultăţii. Între timp, FJSC a devenit o instituţie de referinţă pe plan naţional şi internaţional. Corpul nostru profesoral semnează două treimi din tot ce înseamnă bibliografia fundamentală în jurnalism şi ştiinţele comunicării din România”, a anunţat decanul FJSC, prof. univ. dr. Mihai Coman.

Cu această ocazie, consilierul prezidenţial pe probleme de educaţie şi cercetare, domnul Alexandru Gussi, a înmânat Facultăţii Ordinul ”Meritul Cultural” în grad de Cavaler, acordat de către preşedintele României, Traian Băsescu, în semn de apreciere pentru contribuţia adusă de FJSC la dezvoltarea învăţământului de jurnalism şi comunicare. Decanul FJSC, prof. univ. dr. Mihai Coman, a primit  Ordinul „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler.

Ambele distincţii au fost acordate pentru merite deosebite în formarea unor generaţii de jurnalişti profesionişti şi pentru contribuţie la realizarea unei prese democratice în ţara noastră”, a precizat domnul Gussi.

Ca răspuns, decanul Mihai Coman a declarat: „Aceste distincții sunt o recunoaştere a contribuţiei corpului profesoral al facultăţii (cadre didactice şi reputaţi jurnalişti sau specialişti în relaţii publice şi publicitate) la racordarea învăţământului din jurnalism şi comunicare la standardele europene. Facultatea este mândră de absolvenţii ei, cea mai sigură confirmare a calităţii actului nostru formativ. După 20 de ani dedicaţi exclusiv construirii sistemului de învăţământ de jurnalism şi comunicare în România, consacrarea acestei activităţi de către Preşedinţia României mă bucură şi ne onorează”. 

În cadrul aceleiaşi ceremonii, FJSC a primit acreditarea de la Réseau THEOPHRASTE des Ecoles Francophones de Journalisme. Detalii despre acreditare

Documente:

Decretul pentru conferirea Ordinului ”Meritul Cultural” în grad de Cavaler

Diploma Ordinului ”Meritul Cultural” în grad de Cavaler

Imagini de la eveniment:

Ordinul 1 Ordinul 2

Ordinul 3 Ordinul 4

Ordinul 5 Ordinul 6

Ordinul 7 Ordinul 8

 

 

 

Ultimele ştiri de la FJSC News

Forum

News